Crenguta Belegan

 

Cine sunt eu? E greu de spus în câteva cuvinte cine sunt eu dar îmi este mai uşor să spun în ce cred.
Cred cu tărie în om, în puterea de a ne reconstrui şi a ne reinventa ori de câte ori viaţa ne arată că avem nevoie.
Cred că Universul ne-a dat toate instrumentele de autovindecare sufletească, spirituală şi fizică doar că uneori uităm să ne uităm în noi.

Sunt psiholog clinician și psihoterapeut pozitivist și-mi desfășor activitatea în propriul cabinet de psihologie, (psihologpersonal.ro). Resursele noastre interioare sunt uneori uitate și ne simțim copleșiți ca și când nimic nu ne-ar mai putea ajuta. Prin ceea ce fac zi de zi sunt alături de om in procesul de regăsire a propriilor resurse, pornind de la simptom și valorificându-l prin intermediul instrumentelor psihoterapiei pozitive și a altor metode adaptate la nevoile clientului.

Care sunt valorile mele? Iubirea și încrederea în oameni mă definesc, loialitatea și onestitatea îmi sunt treptele mele alături de oameni, entuziasmul și speranța îmi sunt catalizatori, iar originalitatea e felul meu de a fi.

Care este filosofia mea de viață: 
Să ai curajul să spui DA,
Să ai curajul să spui NU,
Și-n fiecare clipă,

Să ai curajul să fii TU!  (Rudyard Kipling)

Testimoniale

  • Utilizez instrumentele Points of You™ încă din 2012 și pot să spun că am avut rezultate neașteptate, dar precise indiferent de context, subiect sau de numărul de participanți. Le-am utilizat atât în sesiuni de coaching individual cât și în workshopuri de dezvoltarea abilităților de inteligență emoțională și socială, programe de dezvoltarea potențialului de leadership, traininguri sau conferințe cu zeci de participanți. Port cu mine “The Coaching Game” în orice training sau workshop pe care îl facilitez pentru că îmi permite foarte multă flexibilitate și creativitate în utilizare: pot să îl folosesc ca pretext de cunoaștere, pot să inventez un ice breaker când energia grupului scade, pot să creez un joc care să îmi servească introducerii unui concept specific, pot să spun o poveste sau să adresez o serie de întrebări suplimentare pe o anumită temă sau pot să închei o zi de training într-un mod care să faciliteze fixarea conceptelor învățate de participanți pe parcursul zilei. În sesiunile de coaching, când un obiectiv sau un subiect pare epuizat, propun clienților să ne "jucăm" cu The Coaching Game sau Punctum și de fiecare dată apar noi perspective suprinzatoare dar precise de explorat. Recomand cu încredere instrumentele Points of You™ trainerilor, facilitatorilor și coachilor, sunt "magice"

    Adela Iepure

    Adela Iepure Coach, ACC - Bucuresti
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8